Ți-au legat urma pasului greu de o piatră
Nu te mai am, nu te mai văd, ești uitare
Tu nu mă strigi, eu nu te aud și mă doare
Nu vi la coasă tată și e atâta iarbă.
Atâtea flori te-așteptă și verdele te cheamă
Să-l pui tată la clop, zâmbind în tihnă
Durerea mea e caldă , la tine e o rece odihnă
Te pierd sub iarbă tată, e multă și mi-e teamă.
Atâtea mărăcini ne cresc în suflet, parcă
Nu mai e timp de plâns, nici n-avem cui ne plânge
Dar cât se zbate-n vene prin mine, un strop de sânge
Te plâng cu doruri grele, te plâng în gânduri tată.
