De va fi mamă să pleci luând doruri nerostite,
când pământul mi te cheamă să te ia în brațe reci
nu-i da ascultare mamă, pe cărările umbrite
rămâi mamă lângă mine, nu te voi lăsa să treci.
Nu îmi e teamă de noapte, nici de moarte nu mi-e teamă
Am să-ți strâng mâna la piept cu durerea mea cu tot,
dacă totuși mi te ia, neștiind ce-nseamnă mamă,
vor cădea genunchii mei peste lacrimi, ce le port.
Lasă-mi mamă ochii verzi, de-a pururi să te privească
Lasă-mi plânsul de copil înapoi să mi te cheme,
Rugăciunea ta rostită scoală oastea îngerească,
mamă… mai presus de orice, de iubire sau de vreme.
Mamă mâna ta bătrână … mă mângâie, mă alină.
