Îți port cămașa albă să nu te pierd prin noapte
Hrănesc din mine fluturi să nu mă sting cenușă
Ascund într-un gând vorba grea și nespusă
Așteptând să îmi ierți cele șapte păcate:
De-a te avea întreg și tu de a mă pierde
De-a te privi o clipă și a rămâne oarbă
De-a zăbovi prea mult, când e atâta grabă
Și-n noi atâtea chinuri, ce nimeni nu le vede.
Hai, iartă-mă un ceas privindu-mi ochii verzi
Vor crește peste noi câmpii întregi de iarbă.
Port în șoapte, păcate și cămașa ta albă
Neputințe crude, șapte, ce tu nu le vezi.