Te-am târât sub tălpile sufletului meu până te-ai făcut rană,
Sângerând peste toate tăcerile noastre strivite de timp
Îmi dezbrac gândurile de chipul tău, cumplită iarnă,
Am să-ngheț amintiri, tremurând de dor un răstimp.
S-au scuturat până și norii de-atâta tristețe învinși
Ne-ngroapă pașii în ninsori, ce duc mereu… niciunde
Te-ai oglindit prea mult în ochii-mi verzi și triști,
Te-aș fi păstrat acolo, dar timpul mi te-ascunde.
