Atâta neiubire şi pustiu, e prea gol preaplinul din mine
Mi-e mâna tremurândă şi pasul rătăcit
Mi-s tâmplele bolnave de gânduri prea străine
Să nu mă pierd, ascunde-mă de mine
Iubeşte-mă când sunt de neiubit.
Şi iartă-mă când sunt de neiertat.
Priveşte-mi trupul, se-apropie de sfârşit
Mă pierd în nebunia-mi dulce şi cad adesea în păcat
Doar tu îmi eşti iubire, tu îmi eşti infinit.
Iubeşte-mă când sunt de neiubit.
