Știu … alți ochi te privesc, alte buze te vor
… alte trupuri te cer, alte lacrimi te plâng
Alte brațe te cheamă să fii doar a lor
Alte mâini mâna ta o cuprind.
Știu… alte vise se nasc, alte vorbe te poartă
… alți pași aleargă spre tine în noapte
Alte gânduri încet de trecut te dezbracă
Alte iubiri se-aștern, cu alte mii de șoapte.