Infinitul absolut

Rămâi sau pleci, ce să cred oare?
E un drum prea lung și m-am pierdut
Ești doar o mână de ninsoare
Pe trupul gol, rece, de lut.

Ești doar un petec de iubire
Iar eu… străin mă simt de toate
Mi se ascunde lacrima în privire
Pe buze dor cumplit şi noapte.

Se-aştern tăceri si umbre peste noi
Când nu simţeam că doare, a durut
Sunt steaua ta căzuta în noroi
Iar tu eşti infinitul absolut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *