Mi-a ucis sufletul, ascuns în dosul pleopelor
Într-o lacrimă la marginea ochilor
Atinsă de podul rece al palmelor.
Mi-a ucis pasul, ce ducea frenetic nicăieri
Nici către ziua de mâine, nici către ziua de ieri
Sub tălpi mi-e pământul sleit de puteri.
Mi-a ucis șoapta și strigătul înfrânt
De frunze, de noapte, de oameni, de vânt
De ce mă mai doare, ucisă cum sunt?