Te iert că m-ai iubit mereu în umbră
Cu pași puțini și vorbe mute
Prin anotimpuri dispărute
Te iert că m-ai iubit fără de urmă.
Te iert că m-ai strivit mereu de șoapte
Când eu zbieram să mă auzi mai tare
Te iert că nu ești azi, chiar dacă doare
În noapte visul greu ce-l așterneai pe pleoape.
Te iert de gânduri mii ce se loveau de tâmple
De dorul greu din oase și teama de-a te pierde
De lacrima din ochi, de prea pustiu și verde
Te iert de tot… ce nu o să se întâmple.