Nu mai stiu carui anotimp apartin sau carui vis am indraznit sa-mi vand sufletul. Am ucis atatea zile si am resuscitat atatea nopti, cu frica. Nu voiam ca vantul sau ploaia sa aiba puterea sa stearga urma pasilor tai. A fost timpul cel care a facut-o, pe el il condamn. Il asteptam sa imi aduca iertarea, nu acest soi de uitare. Peretii inalti si reci ai catedralei urla a foamete dupa sufletul meu. Voci de ingeri si oameni, amestecate ma striga, ma cheama. Insa ei nu stiu, eu … inca imi caut sufletul.
