Cerul nu a fost nicicând o culoare

Cerul nu a fost nicicând doar o culoare
E un strigăt de dor adâncit într-o stare
Un infinit ce cu ochii pot să-l cuprind doar un pic
Să îi simt nelipsita chemare,
Eu, umil, neînsemnat şi prea mic.

Cerul s-a născut să ţină stelele şi norii
Soarele, luna, asfinţitul şi zorii
În mine cer o bucată de cer şi restul… nimic
Îmi ajunge magia culorii
Şi-n cer îmi eşti tu, infinit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *