Câtă risipă de oameni

Se- aștern câmpuri întregi, colorate de flori,
Ce zîmbesc strălucind, mângâiate de soare
Aș vrea să le cuprind în palme, dar mă doare
… De mă iubesti, de ce vrei să mă omori?

De ce-mi strivești minunea de-a trăi, sub pași
Când toată viața, mi-e o primăvară
Caut un suflet și-am să găsesc o vază goală
În care pentru-o vreme o să mă lași.

Nu-mi dezlega pământul, de sub a mea tulpină
N-am să trăiesc fără dragostea lui nici o clipă
Atâta iubire-ntre noi, dar … Doamne câtă risipă…
… de oameni, când îi culegi, fără să aibă vină.

DSC_8102

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *