În sufletul tău e târziu

Dacă am plecat fără să-ți spun sau să te chem
e pentru că o lespede de piatră în mine s-a frânt
și n-am găsit o șoaptă, un strigăt, un cuvânt
din toate câte sunt… să te dezleg.

Dar te-am luat cu mine, în chinuri mi te port,
zăpezi îmi cad pe tâmple și în tăceri te strig
plecat-am să tremur de dor și de frig
în sufletul tău e tarziu… nu mai e loc.

Te cuprind în asfințituri flămândă și goală
Străina și rece, ascund timpul în riduri
Care din noi a înălțat din sieși ziduri?
Și pentru cine oare iertarea-i mai ușoară?

amintiri-prafuite-dar-de-mare-valoare-36985-o

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *