Mamă întoarce pașii tăi să-ți mai văd odată ochii
Să mă strângi ușor de mână, de mine să te apropii
Cât gol zace aici în mine, când n-apari în fața porții
Toate florile din lume, prea puțin ne jelesc morții.
În zadar e și uitarea nu îmi poate ucide gândul,
Iar pe tine nu te-alină nici cuvântul, nici pământul
Mi te chem pe înserate printr-o simplă rugăciune
Glasul meu e stins și gol, trupul tău, e doar tăciune.
Te-am lăsat ușor să pleci, n-am putut să îți leg pasul
Înainte să mai bată zgomotos o dată ceasul.
Mamă, ai ajuns poveste într-o vară sub un nuc
Aș porni încet spre tine, dar nu știu … unde mă duc?
