Două flori pe un mormânt
Cum se văită, cum se plâng
Că-i pământul mult prea rece
Cade frunza, toamna trece
Și n-au lacrimi să mai plângă
Și n-au mâini cu ce să strângă
Mâna mea, să o mângâie
Trupul tău să mai rămâie.
Doar o lumânare aprinsă
Ține poarta larg deschisă
Și-mi poartă gândul la tine,
Dar nu poate să-mi aline,
Dorul greu și lacrimi plânse
Mă dor rănile, nestinse,
Iar pe tine te dor ochii
Că nu poți să mi te-apropii.
Te rostesc în rugăciune
Tată, trupul tău tăciune.
