Îmbrac răsărituri în veșminte de dor
Mă aplec, te culeg cu dorință deșartă
Te ating într-un vis, te ascund într-o șoaptă
În care-aș vrea și eu încet să mă strecor.
Mi-s oasele grele și iz de neputintă se lasă
când peste trup se văd ale timpului semne,
să nu pot să te am, blestem între blesteme,
să nu pot sa te cer, când dorul greu apasă.
