Decolorați de timp ți-s ochii, dragă mamă
iar glasul mai suav, scăldat în vorbe bune
ce se aștern în taină pe-a sufletului rană
culegi cuvinte ziua și noaptea faci din ele rugăciune.
Ți-s mâinile trudite, au frământat atâtea anotimpuri
Au strâns la piept icoane și griji, rostind acatiste
Piciorele ți-s grele, sub pasul lor sfințit-au câmpuri
Ți-a plâns sufletul mamă, dar n-ai avut nevoie de batiste.
Obrajii mangâiați prea mult de soare, adapostit-au timpul
în cutele brăzdate cu grijă pe chipul tău, iubită mamă
Mi-e teamă că-ntr-o zi clepsidra va strecura nisipul
Și cine-mi poartă grijă?… și cine la ea mă mai cheamă?
