Se aștern prea degrabă anotimpuri lipsite de urmă,
Mă-ngenunchiază viața, cu-o risipă de gânduri urlând
Se-așeaza timpul, pe trup, cu-o poftă haină, zâmbind
Lasă-mi mamă mâna ta, să îmi șterg ochii de brumă.
Mi- s pașii stinși și goi de-atâta rătăcire nocturnă
Mă privesc un copil, când tu zâmbești neostenit
E o goană nebună, dar ceasul acesta îmi pare oprit
Când visele toate le prinzi de-un petec de lună.
Te-am uitat de multe ori străină și- a nimănui păreai
Nu mi- ai cerut nimic, în nopțile grele și lungi
Rosteai pierdută, printre buze, șoptite două rugi
Să- mi amintesc de tine, înger pierdut din rai.
Azi… mă întorc la chipul tău aprope umbră
Eu n-am știut c-ai să pleci, lăsându- mă în urmă
Îți strâng la pieptu-mi mâna c- un vag miros de humă
Mai șterge- mi mamă ochii, ce se ascund sub brumă.
