Mă dor câmpurile imense de maci, sângerânzi
Ce-și așteaptă pierirea în bătaia ușoară a vântului
Fără a se teme de uitare, sfâșiați de povara timpului.
Mă doare gândul, ce într-o zi o să mi-l vinzi
Tăcerii pământului.
Azi nu mai suntem la fel, ni s-a risipit verdele
Și toate ecourile iubirii le-am îngropat în tăceri
Zbiară din mine, un vechi stol de dureri
De teamă, c-ai să imi uiți buzele
În ziua pierdută de ieri.
Mă sfâșie durerea, eu nu mai sunt nimic
Înafară de o mână tremurândă de lut,
Iar gândurile-mi grele sub părul prea cărunt
Se târăsc spre tine abandonic,
Negând sfârșitul crunt.
