Fără margini, ești culoarea orbirii mele
Neputință haină ce urlă în sânu-mi nătâng
Ești lacrima pierdută din ochiul meu, cel stâng
Și vise întregi scăldate în haine lungi de jele.
Ești anotimpuri triste, rămase în urma mea
Și flori și stele, frunze și buze toate odată
Îmi șade umbra ta, pe trupul meu brodată
Ca un păcat nestins ce ploaia nu mi-l vrea.
Ești pumnul de nisip purtat în larg de mare
Ești cerul meu cu nori ce îmi aduci furtuna
Firul de iarbă verde, pe ce se-așterne bruma
Poți fi nimic sau tot, dar ești culoare.
