Suflete, ți-am pus lacăte grele la poartă,
Esti pustiu și pierdut ca o casă bătrână de lut
Chinuri sângerânde în lanțuri ruginite te poartă,
Eu am obosit să te port, dar nu pot, să te pierd, să te uit.
Nici nu pot să te vând pe o mână de flori
Pe-o frunză de-un verde străin, nu e drept.
Nu te vând pe o șoaptă pierdută pe tâmplă în zori
Mai bine-n lacăte te leg, să zaci la mine în piept.
