Când mă săruți, timpul amorțește undeva prins la mijloc între buzele noastre, suntem doar noi, doua tăceri. Ești cald și totuși ai puterea să îmi îngheți instant toate gândurile, toate cuvintele ce nu le pot rosti. Îmi inspiri cu repeziciune sufletul și mă lași să zac secătuită acolo, în strânsoarea mâinilor tale. Ce chin, ce alinare… Îmi frămânți frenetic trupul cu fiori până la epuizare, aproape doare. Îmi frângi realitatea, iar rațiunea mea zace sfâșiată sub tălpile tale grele. Mă pierd în ochii tăi de zeci de mii de ori și mă regăsesc mai târziu în zâmbetul tău. Hai, ia-mă în suflet și ascunde-mă adânc, să nu mă pierzi! Uneori nu mai știu cine sunt când sunt cu tine, nu știu nici măcar cine ești, dar parcă te cunosc. Ești iubire! Nu vreau să pleci nicicând, ar însemna să te uit.
