Eu sunt fiorul a tot ce-nseamnă dor
Eu sunt durerea, ce nu își are leac
Sunt lacrima pierdută-n ochii lor
Pustii și reci ce fulgera și tac.
Sunt umbra viselor stinghere
Ce-și fac un loc în sufletul de om
Sunt tot… nimic, dar aș mai cere
Să fiu eu ploaia ce se cerne
Și- nvăluie-n tăcere trupul lor,
Al nimănui și-al tuturor.
Eu sunt durerea altor inimi plânse
Eu sunt tăcerea nopții-n prag de seară
Sunt un mănunchi de lacrimi strânse
Sunt pâine neagră de secară.
Sunt tot… nimic, dar aș mai vrea
Sa fiu căldura trupului tău gol
Să fiu eu vantul ce aduce ploaia
Al nimănui și-al tuturor.
