Eu știu, ai dat ființei mele-o formă
Ceva de nedescris și neînțeles
În lumea-mi iluzorie și diformă
Am început să nu te mai găsesc.
Prea semănai cu toate și nimic
Erai sau nu, nici nu mai știu
Treceai cu pasul tău adamic
Lăsându-mi doar mireasmă de pustiu.
Mi-e teamă că pe drum te-ai prăpădit
În falduri diafane sau prin zdrențe,
dar tot mai bine decât răstignit,
E plină lumea asta de carențe.
Ai să te-așterni în mine ca o ploaie
Ai să renaști mereu cu patimă
Îmi duc la ochii mâna greoaie
Între noi, s-a pierdut doar o lacrimă.
